Ma
tarasc cu viteza unui melc. Greutatea din spate, fara sa fie extrem de
apasatoare, totusi ma baga in pamant. Imi cantaresc fiecare pas si planific din
ochi de cate ori sa ma opresc pana in varful dealului din fata mea. Imi propun
sa ma opresc de cel mult 4 sau 5 ori pana sus in fata cabanei. Macar 20-30 de
metri sa fac fara sa ma opresc. Din spate se vad venind un grup de 3 oameni
legati in coarda „regulamentar”. Se apropie rapid si sigur.
In cele din urma renunt. Imi dau jos
rucsacul si coarda si ma asez pe ele. Nu mai pot si gata. Trebuie sa ma opresc.
Macar 10 minute.
Razele soarelui ma incalzeau. Mmm ce
bine e! As fi ramas acolo o vesnicie sa contemplu platoul de zapada si crestele
care se ridicau de dincolo de el. Nu mai vazusem asa ceva niciodata: vara, in
august, un platou perfect plat de zapada, inconjurat de munti ascutiti. Doar
cateva urme facute proaspat de cativa turisti, te faceau sa crezi ca nu esti
chiar singurul de pe acea mare de gheata.
Marius astepta rabdator. Nu cred ca
mai avea nici el prea multe resurse, insa nu scotea o vorba. Ne ajunsese pe
amandoi extenuarea. Desi nu vroiam sa o recunoastem, era un fapt evident.
Ajunsesem in zona sigura si intervenise o relaxare care ne inmuiase capacitatea
de concentrare. Asa simteam . Imi era somn si nu voiam decat sa stau intinsa
intr-un pat curat si moale.
Cu ultimele resurse m-am ridicat de jos si am
urcat ultima panta, pana in fata cabanei Monch. Credeam ca acolo este capatul
de drum si de aceea am gasit resurse sa merg mai departe. La intrebarea „Unde
se afla Top of Europe?” raspunsul a fost”-Keep going around 20 minutes in that
way!” Deci nu aici este capatul de drumL Partea buna era ca
trebuia doar sa coboram pe o panta foarte lina. Pasii ne afundau in zapada
topita. Oricine ar fi zburat la vale, nu si noi. Am oprit in cele din urma si
ne-am dezechipat. Muream de cald si ne ingreuna mult mersul pe coltari in
zapada aceea. Am dat de pe noi un strat de haine si tot echipamentul: ham,
coarda, bucle, casca, coltari, pioleti etc. Eram cu cateva kg bune mai usoara.
Totusi, cineva trebuia sa le duca in spateJ Mersul la vale mi-a
mai dat un pic de avant. Am luat rucsacii ticsiti cu echipament in spate si am
pornit mai departe catre tren. Nu mai era mult! In curand aveam sa ma pot
bucura de toata odihna. Oh cat de mult o asteptam...
